Unul dintre cele mai cunoscute meșteșuguri ale huțulilor este cel al creșterii cailor, atât de necesari muncilor în gospodărie, existând chiar și o rasă specifică, cea a cailor huțuli.

Caii huțuli sunt animale de talie joasă, cu picioarele scurte și copita groasă, obișnuite să ducă sarcini mari pe pantele abrupte ale Obcinilor Bucovinei. Sunt animale blânde, ușor de întreținut, fără a fi pretențioase la hrană sau la frig, fiind ideale pentru munca în gospodărie sau de pe munte.

Herghelia Lucina, aflată în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, este locul unde cresc, la acest moment, cei mai mulți cai din rasa huțul. Înființată în anul 1856, acesta este singurul loc din țară unde rasa este păstrată și verificată, unde se realizează reproducerile și de unde se distribuie cai huțuli către alte herghelii din țară sau străinătate.

La Lucina, caii huțuli cresc liber până la vârsta de 3 ani si au la dispoziție aproape 2000 de hectare de pășune din munții Bucovinei. Ulterior, aceștia intră într-un proces de selecție și dresaj, ocazie cu care se stabilesc exemplarele cele mai bune, care vor fi folosite pentru reproducția altor generații.