
Meșteșugul încondeierii ouălor sau închischistritul, cum se mai spune în zonă, este un vechi obicei al bucovinenilor, vestit și apreciat în țară și în străinătate, care a devenit unul dintre brandurile recunoscute ale zonei.
Practicat, în general, de către femeile bucovinence în preajma Paștelui, acest meșteșug presupune cunoșterea unei tehnici specifice, prin care ouăle sunt vopsite cu straturi succesive de culoare, rezultând la final un ou pictat în culori vii, cu motive tradiționale, inspirate din religie sau din viața locuitorilor din zonă.
Puțină lume știe că meșteșugul închistritului ouălor este vechi de câteva sute de ani și este legat de istoria și existența comunităților de huțuli din zona de munte a Bucovinei, o minoritate de origine slavă, vorbitoare a unui dialect al limbii ucrainene.

























